Eugen Lovinescu - Poezia samanatorista ardeleana - Octavian Goga
de Octavian Goga
Pornita la Bucuresti, cu forte dealtfel mai mult moldovenesti si ardelenesti, actiunea samanatorismului s-a realizat din inceputurile sale in poezia lui Octavian Goga (n. 1881) prin ruralism, intoarcere la brazda, ura fata de oras si chiar de civilizatie, nationalism, dar s-a si particularizat prin seva solului creator pana a devenit exclusiv ardeleana. Ea trebuie cercetata in sanul ideologiei samanatorismului si in particularitatile ei regionale. (Poezii, 1905)
Constiinta solidaritatii nationale e la baza intregii activitati a bardului ardelean, in poezii, in teatru, in publicistica, in oratorie patriotica si, in urma, in poltiica chiar; nu e vorba de solidaritate oarecare, ci de constiinta mistica a unei misiuni determinate. Vechea conceptie romantica a rolului social sau national al scriitorului devine si mai energica prin concursul imprejurarilor istorice; pe cand mesianismul bucurestean nu putea inflori decat in sanul unei activitati culturale si se zbatea in scepticism si indiferenta, tasnit din insesi fibrele existentei nationale amenintate, mesianismul ardelean s-a dezvoltat in domeniul fara contestare posibila. Conditile locului i-au impus, ce e dreptul, anumite norme si rezerve formale: neputandu-se exprima liber, el a trebuit sa se retracteze adesea in formule vagi si misterioase, ocolind cuvantul propriu, intr-un amestec de barbatie si de jelanie, si mai ales, de vaticinatie, vrednica de vechii profeti in asteptarea frenetica a "mantuitorului", "a dezrobitorului", ce va razbuna milenara nedreptate:
Crai tanar, crai mandru, crai nou ...
Principiul generator al acestei poezii fiind posibilitatea contopirii cu aspiratiile colectivitatii etnice, urmeaza ca o consecinta, ruralismul ei. Tara de tarani, Ardealul nu putea oferi decat un material rural. In centrul creatiunii paseste deci taranul, nu sub forma motivului decorativ, ca la Alecsandri, si nici a celui idilic, ca si la Cosbuc, ci in realitatea lui sociala; el nu e idealist, sentimental si erotic, ci e un rob al pamantului si instrumentul razbunarii viitoare:
Din casa voastra, unde in umbra
Plang doinele si rade hora
Va straluci odata vremii
Norocul nostru-al tuturora.
(Plugarii)
El e "infricosatul crainic, izbavitor durerilor strabune", adica faptuitorul revolutiei sociale.
Trecuta prin preocuparea sociala a poetului si natura e considerata in solidaritatea ei cu durererea omeneasca. Codrul si apa nu sunt numai martorii unei suferinte milenar,e ci si tainuitorii si ocrotitorii ei. Inc etatuia de ape a Oltului:
Dorm cantecele noastre toate
Si fierbe tainuita jale
A visurilor sfaramate,
iar codrul povesteste din frunza lui "indurerata poveste a neamului".
In afara de functiile lui esentiale (Clacasii, PLugarii), taranul e vazut in cadrul vietii sale de sat, printr-un amestec de observatie realista si de proiectie simbolica. "Albit de zile negre" si cu "un ban de la imparatul" pe piept, preotul devine " un mag in basme", un "apostol", la cuvantul caruia femeile isi opresc fusul, batranii "farama lacrimi", in timp ce:
Aprins feciorii strang praseaua
Cutitului din cingatoare.
"Dascalul" se desprinde din strana bisericii ca un semn al eternitatii rasei, cu ochi in care straluceste scanteia:
Din focul mare-al dragostei de lege
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cararile pribege,
iar "sfielnica, balaia dascalita" da sfaturi nevestelor si compune mamelor scrisori pentru feciori luati la oaste. Lautarii "cetluiesc pe patru strune" "argintul visarii desarte" si "amarul nadejdiilor moarte". Printr-o proiectie simbolica identica, tiganul Lae Chiorul devine interpretul durerii norodului pe langa Dumnezeu.
Calitatea exclusiv sociala a temperamentului poetului se mai tradeaza, dealtfel, si prin raritatea elementului erotic sau, atunci cand exista, prind eformarea lui de preocupari sociale (O raza).
Pamant si apa, cosas si plugar, popa, lautar sau iubita sunt, astfel, elementele aceleiasi finalitati nationale si sociale,
Iata materialul obiectiv; daca trecem la atitudinea poetului fata de dansul, in afara de mesianism, gasim regretul instrainarii de cadrul lui de formatiune, a "feciorului lui Iosif, preotul", plecat in lume tocmai in momentul cand " la umbra unui fir de nalba plangea floarea de cicoare" si "un firicel de izma creata se saruta cu Oltul". In loc sa se adapteze, el se intoarce cu gandul in satul natal, unde se vede insurat, "intr-o casa pe deal", inconjurat de copii, pe care mama lor ii invata Credeul.
Vis romantic de revenire la natura primitiva, vis insa zadarnic, deoarece instrainarea a operat ireparabilul: intors in sat, "feciorul lui Iosif, preotul" nu mai stie sa mai joace hora. (Zadarnic)
Inofensiva nostalgie dupa viata copilariei, urmata apoi de sentimentuld ezradacinarii definitive si al incapacitatii de a se regasi, care avea sa se precizeze mai tarziu intr-o atitudine mult mai agresiva fata de "strainatate", fata de cultura chiar, - ultimul aspect al poeziie lui Octavian Goga.
Unitara, rotunda si inchegata, se poate, totusi, stabili in sanul poeziei lui Octavian Goga curba unei evolutii. Poet al revolutiei nationale, in primul sau volum, el isi pastreaza tonul mesianic si in Ne cheama pamantul (1909); din nationala, mistica lui devine sociala; existenta, dealtfel, si in Clacasii, ea se amplifica acum, in Graiul painii sau in Cosasul, pana la lupta de clasa; in realitate insa, din pricina structurii etnice a Ardealului, revolutie sociala inseamna tot revolutie nationala.
Obiectiv in primele volume, atat prin materialul poetic intrebuintat, cat si prin atitudinea fata de el, - in Din umbra zidurilor (1913) poetul coteste spre subiectivism si, din cantaretul revolutiei sociale, devine cantaretul propriei sale dezradacinari:
In mine se petrece-o agonie
Ca intr-o trista casa solitara,
In sufletu-mi batut de vijelie
Eu vad un om ce-a inceput sa moara.
Un biet pribeag cu rostul de la tara
Se duce-acum si n-o sa mai invie
Cu chipul lui senin de-odinioara.
La Paris, obosit si "biruit", se viseaza acasa:
Si-n jur de mine urla Bbailonul,
Eu ma visez in sat, la noi acasa.
In fata unei madone din Luvru, el se intreaba:
Ce-o fi facand acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal!
Pe ulita trece
... hohotind pacatul
iar turnurile cataedralei Notre-Dame se inalta:
... ca doua brate blastemand Gomora.
Aceasta atitudine antioraseneasca rezuma insasi ideologia samanatorismului si e fireasca, dealtfel, unei literaturi iesita dintr-o epoca de formate, in carea vechea societate a disparut inainte de a se fi consolidat cea noua. Drumul spre subiectivism s-a mai insemnat insa si printr-o nevroza multilaterala, in a carei expresie originalitatea poetului s-a pierdut odata cu deficitul originalitatii fondului; aceatsa intreaga parte a literaturii bardului ardelean se prezinta, dupa cum am aratat aiurea, cu multe infiltratii eminesciene de limba si armonie.
Influentata, poate, cum se afirma, de poezia ungara, strcutura poeziei lui Octavian Goga prezinta pentru noi o puternica originalitate formala, in constructia strofei, in armonie, in ritm, in imagine si in vocabular. Oirce poezie se izoleaza, astfel, in formula specifica a unei existente unice: nimeni nu a rsotit-o inainte; depasita astazi, ea a calcat in vremea ei la viata cu un caracter de autenticitate evidenta si in ritmul abrupt, tumultuos, retoric si iluminat, si prin imagin organice ("cetatuia stralucirii", "argintul caruntetei", "grumaz de unde", murmurul padurii e: "un mulcom zvon de patrafire, / ce bland asupra mea-si coboara/ duioasa lor hirotonire" etc), dar mai ales in limba speciifc ardeleana, rurala, puternic infleuntata de limba si expresia figurata bisericeasca. Cu acest material verbal autentic, poetul isi realizeaza ideile, fie prin masive constructii retorice ce i-au destinat poezia declamarii destive, fie prin simple notatiuni topice de un realism pregnant; caci, in afara de retorica abstracta si proiectiunea simbolica de care am amintit, el are si putinta materializarii ideilor abstracte, observatia amanuntului umil si precis, cu mult mai expresiv decat verbalismul profetic ("cantarea patimirii noastre" ... "infricosatul vifor al vremilor razbunatoare", "duhul razvratirii negre", "drumet al pruncilor firii" etc). Satul ardelean nu este zugravit numai prin figurile simbolice a apostolului sau a dascalitei, ci este individualizat prin simple notatii caracteristice. Instrainarea, de pilda, nu e exprimata numai prin vane blesteme impotriva civilizatiei:
Atatea legi si-au picurat otrava
In inima ratacitoare in lume etc.,
ci si prin note topice:
Caci m-am facut apoi cuminte
Cu vremea ce inainta
Si m-am trezit pe nesimtite
Ca-mi zice satul: -Dumneata.
(Casa noastra)
iar copilaria nu e exaltata numai prin atitudini retorice, ci si prin calda evocare a "hatrului" dascal Ilie, "cel intelept, glumet si schiop", care:
La vatra razimat spunea
O pilduire din Isop.
sau prin mierla care plange:
Intr-o rachita
La rascruci-n Dealu Mare.
sau prin:
Barba putreda jupanul
sau prin:
"sura-popei" peste care trece luna...
Unitate temperamentala, originalitate de expresie, stiinta arhitectonica, observatie a amanuntului topic, discernamant psihoogic - toate la un loc ii destina operei poetului ardelean un loc propriu in evolutia poeziei romane:
- Poezii, Budapestea, 1905;
- Ne cheama pamantul, 1909;
- Din umbra zidurilor, 1913;
- Cantece fara tara, 1916;
- Poezii, editie integrala, Cultura nationala, 1924.
Eugen Lovinescu - Poezia samanatorista ardeleana - Octavian Goga
Aceasta pagina a fost accesata de 3614 ori.
