Aeternitas
de Octavian Goga
Pe bolta stele tremurate purced sfiala sa-si aprinda,
si ca o pasare ranita se zbate biruitul soare;
Noi stam la mal uitati alaturi, cand vesnica povestitoare
Nemarginirea ei si-o frange in ochii tai, ca-ntr-o oglinda.
Amurgu-si flutura-n albastru naframa cu argint tesuta,
si tot mai rar isi bate marea rasufletul domol de pace;
Noi ocrotim atata cantec acum, cand buza noastra tace,
Cand mainile ingemanate se strang si-si spun povestea muta.
Pribeag ni-e sufletul pe ape, si marea ni-e acum stapana,
Caci ne-am topit de mult visarea in uriasul piept de unde,
Ea ne-a-mpletit iubirea-n valuri, in departarile afunde...
De-acuma, prinsa-n taina apei, nemuritoare-o sa ramana.
...si ne vom stinge-ncet, femeie, ni-e scrisa moartea sub pleoape,
Dar va zambi intotdeauna senina vesniciei sora,
Va rasuna iubirea noastra in mandra valurilor hora,
S-a legana pe-aceleasi unde, va plange in aceleasi ape.
si poate-odata, intr-o sara, tot ca acuma de albastra,
Cand noi vom fi demult tarana, vor poposi doi insi la mare.
Nestiutori s-or prinde-n brate, se vor strivi-n imbratisare
si nu vor intelege, bietii, ca strang la piept iubirea noastra.
Aeternitas
Aceasta pagina a fost accesata de 2432 ori.
