Cantaretilor de la oras
de Octavian Goga
Voi n-aveti flori, nici cantece, nici fluturi,
Caci soarele in tara voastra moare;
Voi in zadar cersiti acolo-n umbra
Din cerul sfant o raza sa coboare.
E frig la voi, si-i moarta stralucirea
Cetatilor cu turnul de arama,
Bieti cantareti cu aripile frante,
in alte zari cuvantul meu va cheama...
Veniti, veniti sa-ngenunchem cu totii:
Pamantul negru-i vechiul nostru tata;
La sanul lui sa radem si sa plangem,
Cu sufletul si inima curata.
Sa fim copiii iscusiti ai firii,
Sa invatam din sfanta ei cantare,
Sa furisam in mintea noastra picuri
Din inteleapta firii indrumare.
Veniti, veniti in ceasul diminetii,
Cand, sub clipirea boltii-mbujorate,
Sarbatoreste-al invierii praznic
Biserica de frunze-nrourate.
Cand umbre mor si scapara lumina
Din negura zburand biruitoare,
Veniti, veniti, sa cad-asupra noastra
Hirotonirea razelor de soare.
Sa ne-nfratim cu zvonul si viata
Ce salta-n zori cand se porneste plugul,
S-adapostim in suflete mandria
Livezilor ce-si mladie belsugul.
Iar cand amurgu-n haina lui cernita
Caruntii brazi incepe sa-nvestmante,
Noi sa privim luceafarul din zare,
si-atunci sa zicem strunelor sa cante...
Din freamatul dumbravii-nlacrimate,
Din argintatul tort al lunii pline,
Din sopotul izvoarelor de munte
Sa impletim noi cantece senine.
Iar trasnetul, ce infioara bolta
Cand fulgere potrivnice se-ncaier,
si mugetul infricosat al apei
Sa ferece al strunei noastre vaier.
Sa piara umbra zidurilor negre,
Ce-ntuneca o melodie sfanta,
Curatul chip al farmecelor firii
Sa scanteie cand glasul nost cuvanta.
Caci dumnezeul neamurilor toate,
Sub stralucirea mandrei bolti albastre,
in codrii verzi si-n negrele ogoare
A semanat nadejdea vietii noastre...
Samanatorul, Bucuresti,
3 octombrie 1904
Cantaretilor de la oras
Aceasta pagina a fost accesata de 2737 ori.
