De profundis
de Octavian Goga
Nu mai sunt sesuri netede in tara,
Cimpii de griu, cu marea-nselatoare,
Intinse miristi fara de razoare,
Ce-n stralucirea razelor de soare,
Isi leganau in pragul altor zile,
Cu lenes ritm, podoaba legendara...
Nu mai sunt sesuri netede in tara,
Caci pretutindeni au crescut movile,
Sa-nsemne drumul mortii calatoare...
Movile, trista zestre funerara,
Biserici noi, cu turnuri de schelete,
Morminte multe si nemingaiate,
Tacute urne, tainice coline,
Grozave pesteri, ce-ngropati ruine,
Voi rasariti pe lanul plin de spice,
In umbrele amurgului de vara
Ca niste pumni ce vor sa se ridice,
Sa sparga bolta zarilor albastre...
Infricosate-s pivnitele voastre,
Vulcani aprinsi le dorm in maruntaie,
Credinti si doruri, riuri de vapaie
E toata goana singelui fierbinte,
Din uri si patimi prinse-n juraminte;
E tintirimul plin de oseminte,
Ce s-a umplut din cimpuri de bataie...
O iarba moale, proaspata si grasa,
A imbracat c-un verde de matasa
Aceste culmi ivite pe cimpie,
Din haina lor rid flori de prapadie,
Dar jos, subt stratul tarinei manoase,
Ele inchid o vasta-mparatie
De nazuinti, de carne si de oase...
Sunt mortii nostri inclestati sub glie,
Nenumarate trupuri zdrentuite
De fier si de plumb, de-a cailor copite,
In furtunoasa luptelor navala.
Sunt cei cazuti in clipa triumfala.
Biruitorii cimpului de plingeri,
Care, murind, zimbeau in agonie;
Sunt macinisul negrelor infringeri,
Bieti mucenici, ce-n hora de obuze,
Cu pieptul gol au vrut sa-nfrunte valul,
Si-au fost striviti cu blestemul pe buze:
Sunt umbrele ce-a azvirlit spitalul
Din patul lui subt huma milostiva.
Ologi si ciungi muscati de mitraliere,
Cu chipuri reci si strimbe de durere;
Sunt gloata trista mortii fara lupte,
Cei inghetati de frig, in straie rupte,
Cei oropsiti de foame si de boala...
Toti infratiti in neoranduiala,
I-acopere pamintul, deopotriva.
Straine, tu, culegator de grine,
Tu, ce-mi cutreieri tara dupa pine,
Si-nfasurat in nepasare cruda
Iti porti in larg privirea fara mila,
Nu te opri intrebator in cale,
Cind treci pe linga tragica movila.
Vorbeste-ncet sa nu mi te auda,
Nici sa priceapa umbletele tale,
Ce-ar rascoli in adincimi vulcanul...
Ia tot belsugul holdelor cu tine,
Nici nu gindi ca-n snopii ce vei stringe
In orice bob avem un strop de singe;
Tu satura-ti cohortele pagine...
Dar fugi grabit in drum, printre coline,
Caci n-are iadul draci sa-l mai infrine
Cind s-a pornit de-acolo uraganul!...
Tara noastra,
8 aprilie 1923
De profundis
Aceasta pagina a fost accesata de 2136 ori.
