Dorinta
de Octavian Goga
Departe-as vrea de-aici sa vii,
in alte lumi senine,
in dimineata de Florii
Sa ma cunun cu tine.
Sa ne-asezam in sat la noi,
S-avem in deal o casa,
Sa fiu cel mai cuminte-n sat,
si tu, cea mai frumoasa.
Sa vie si mama la noi,
Ca-i necajita tare,
Sa aiba tihn-un an ori doi,
Ori cat pamant mai are.
Acolo sa traim in munti
De cat trai avem parte,
Satenii seara sa-i adun
si sa le spun din carte:
Ca sunt de neam imparatesc,
Din tara-ndepartata,
Ca doar pamantul ast intreg
Era al lor odata...
si ca azi oamenii-nvatati
Asteapta sa se nasca
Un mare crai imparatesc
De lege romaneasca.
Copiii nostri sa-i inveti
Crezul... Nascatoarea...
S-ajung sa-i vad cantand pe toti
in strana, sarbatoarea.
Atunce, impacat cu rostul
Acestei lumi deserte,
Sa mor, sa-mi zica satu-ntreg
Un: „Dumnezeu sa-l ierte!”
si popii nost din intamplare
Vreun oaspe-atunci sa-i vie;
„Pe cine-ngropi, parinte, azi?”
„Pe-un om de omenie!...”
Luceafarul, Budapesta,
15 septembrie 1902
Dorinta
Aceasta pagina a fost accesata de 5239 ori.
