Eu stiu un basm
de Octavian Goga
Eu stiu un basm de mult uitat
C-un cantaret ratacitor,
Ce strunele si-a incordat
Pe rand, la poarta tuturor,
si-n cantecu-i inviforat
A plans de lacrimile lor.
Din goana lui s-au ridicat
Vapai si valuri de scantei,
Barbatii s-au oprit in sfat
si s-au oprit in drum femei,
O lume-ntreaga si-a legat
De glasul lui plansoarea ei...
Cantand prin codri de bradet,
Drumet pe larguri de pamant,
Asa s-a risipit incet,
Ca frunza spulberata-n vant:
Nu visul lui nemangaiet,
Amarul altora l-a frant.
Pe urma lui crestea popor
si se ruga cu chip duios:
– Mai spune-ne cate ne dor
si cate suflete ne-au ros,
Pribeagule, stihuitor,
Le plangi atata de frumos!...
El, ascultand al lor cuvant,
A chibzuit si-a priceput
Ca pururi fara crezamant
Durerea lui l-a petrecut
si ca-n salbaticu-i avant
Straine doruri l-au durut...
Atunci o clipa s-a-ntamplat
– Mai vreti voi basmul sa vi-l spui?-
Ca jalea lui a lacrimat,
Dar a-nteles ca nime nu-i,
in tot norodul adunat,
Sa vaza lacrimile lui...
Luceafarul, Sibiu,
26 februarie 1912
Eu stiu un basm
Aceasta pagina a fost accesata de 2468 ori.
