Graiul panii
de Octavian Goga
Poveste-ntunecata-a painii,
Nu-i struna sa te stie plange,
Caci de durerea ta straveche
in suflet cantecul se frange.
Cand de strigarea strunei mele
As vrea plansoarea ta s-o ferec,
Se sfarma coardele strivite
De-atata jale si-ntunerec.
Din umbra noptii care-ngroapa
Al vostru neam din vremi batrane,
Va deslusiti in negre randuri,
Voi, datatorilor de paine.
Cinstite maini, de soare arse
si inasprite de sudoare:
Din truda saptamanii voastre
Traieste-a lumii sarbatoare.
Eu va-ntalnesc in drumul mintii
si-n calea visurilor mele,
Caci nu vor ochii sa ma minta,
Nu vrea urechea sa ma-nsele.
Simt cate doruri nentelese
Si gemate nepricepute
Acopere cu voi alaturi
Cenusa veacurilor mute.
Ati impletit atata jale
in doina voastra care plange,
Doar holdele cu spice grele
Rasar din lacrami si din sange.
Dureri ati zavorat sub glie,
si patimi nemblanzite inca,
Eu le-nteleg si ma-nfioara
Cum fierb in matca lor adanca.
Mustrarea mintea mea o sapa
si groaza sufletu-mi apasa,
Caci umbra voastra-ndurerata
Pe veci imi strajuie la masa.
Simt duhul razvratirii negre,
infricosata zi de maine
Cum si-au dospit amaraciunea
in bucatura mea de paine.
Luceafarul, Sibiu,
15 decembrie 1906
Graiul panii
Aceasta pagina a fost accesata de 2073 ori.
