In linistea amurgului
de Octavian Goga
(dupa S.Petofi)
In linistea amurgului de toamna
Cu plopii rari vorbeste-n taina vantul
Si-ndurerati ei capetele-si misca.
Doar lopii toti ii inteleg cuvantul.
Eu stau tacut si razimat de perne
Cand sara-ncet cu amurgul se imbina,
Nevasta-mea la sanul meu viseaza,
Pe chipul alb c-un zambet de lumina.
C-o mana-i strang eu mijlocul subtire,
Si-i simt incet bataile vietii,
Cu alta tin eu cartea mea de ruga,
Cetesc din ea, povestea diminetii...
E cantecul razboaielor ... In tremur
Simt sufletul cum slovelor se-nchina...
-Nevasta mea la sanul meu viseaza,
Pe chipul alb c-un zambet de lumina...
Re-alunga biciul, aurul te-nseala,
Biet neam de slugi, atati stapani te mana!
Tu nu-ntelegi copiii libertatii,
Cum in pornire repede pagana,
Ca florile din mani de fala mare
Ei plumbi primesc in inima senina...
-Nevasta mea la sanul meu viseaza,
Pe chipul alb, c-un zambet de lumina.
S-au prabusit atati, frumoasa zana,
Sub farmecul indemnurilor tale...
Dar te-asteptam cu totii, Libertate,
Caci biruinta s-a gatit de cale.
Va rasplati mania ta flamanda,
Atata viata ingropata-n tina...
Nevasta mea la sanul meu viseaza,
Pe chipul alb, c-un zambet de lumina.
Azi limbi de foc si zari de para rosii
Viitorimea tulbure-mi arata,
Pe urmele cararilor de sange.
Te vad mareata zana-nfricosata.
Din traznete mi-a inimii bataie
Si mintea mea de fulgere e plina,
Cand draga mea la sanul meu viseaza.
Pe chipul alb c-un zambet de lumina.
Luceafarul, VII, nr.3, 1 februarie 1908
In linistea amurgului
Aceasta pagina a fost accesata de 3299 ori.
