Iubirea mea
de Octavian Goga
in munti cu crestetele sure, din alba inima de stanca,
S-a plamadit in taina lacul, si din prapastia adanca
A biruit in drum pamantul. Pe veci in matca nastatornic,
El creste azi si creste maine, de cer si de lumina dornic.
Caci are dragoste cu cerul de-a pururi miscatoarea apa
si-n framantarea ei pagana ea coasta zgheaburilor sapa,
Cu pumnii sfarma-n jur taramul si urla de amar ce-o doare.
Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: Soare!
Cand razele nepotolite saruta fata undei clare,
infiorata, spuma alba prelung si patimas tresare,
Atatea curcubeie tremur in valvartejul ei de picuri,
Cand adanc se prind in hora stralucitoarele nisipuri...
Asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde,
Adancul ei se pierde-n taina nemarginirilor profunde,
Cu vifore si curcubeie, ca valuri lung clocotitoare,
Cu picuri ce se infioara de chipul unui vesnic soare!
Iubirea mea
Aceasta pagina a fost accesata de 2658 ori.
