O raza
de Octavian Goga
Te-apropie, te-apropie de mine,
si-asculta-ma, frumoasa mea minune:
Eu sunt supusul firii intelepte,
inchinator la glie si la soare;
M-au invatat poruncile ei drepte,
indemnul lor cuvantul meu il spune.
Sunt cantaretul celor fara nume,
Un strigat smuls de-a vremilor valtoare
Din viforul durerilor din lume.
Mult tainuita firii indrumare
M-a plamadit din ura si iubire,
Mi-a dat durerea lumii mostenire,
Amarul ei sa-l ocrotesc pe strune.
Te-apropie, te-apropie de mine,
Vreau mana ta, minunea mea balaie:
Azi, sub aprinsa cerului vapaie,
in stralucirea mandrei bolti albastre,
Sa se-nfrateasca sufletele noastre,
Sa se topeasca-n firea-ndragostita
Atat prisos de viata netraita,
Ce razvratit imi fulgera prin vine.
Azi sufletul, trudit cetet de stele,
Strajerul treaz al visurilor mele,
intraripat strabate bolta-ntreaga;
Patrunde sus si-n drumu-i se-nvesmanta
Cu revarsarea cerului senina,
Cu cingatoarea alba de lumina,
Cu tot argintul pulberii marunte,
in calea lui din stele-si face punte:
Patrunde sus, in bolta care canta,
si-atatea taine-acolo sus dezleaga.
Azi, mintea, simt, purcede sa-nteleaga
Al vietii mele rost ascuns in stele.
Caci stelele imi spun cuvant anume:
Ca-n patima imbratisarii mele
si-a ferecat iubirea ei o lume.
Toti cei lipsiti de-a dragostei povata,
Ratacitori prin negura si ceata,
Toti cei feriti de-a soarelui caldura,
ingenuncheati de rele si de ura.
infrigurate suflete muncite
De-o vesnica, zadarnica arsura,
Ce n-au primit iubire in viata,
Cu patima durerii lor unite
isi infratesc aprinsa mea pornire,
ii dau avant si noua intarire,
si glasuri noua struna mea invata.
Ma cheama tara celor fara soare,
Durerea lor si azi ma infioara.
Priveste-o raza blanda cum coboara
De sus din cer si fruntea ne saruta:
Solie sfanta, tainica si muta,
A pribegit din lumea ei de gheata
Spre lamura vapaii noastre sfinte,
Dorind iubire stralucirii sale.
Frumoasa mea, ea se va duce-n cale,
Ratacitoare, undeva departe,
Lang-un bordei paraginit de soarte,
Unde-o fecioara harnica, trudita.
Ce moarte-au scris pe fruntea ei bolnava,
Cu chipul stins de-a lipselor otrava,
Cu acu-n mana alba, ostenita,
A adormit pe panza chinuita:
Tremurator va trece prin fereastra
in chiliuta umeda de lacrimi,
Lasand un strop din fericirea noastra.
in clipa asta tainica si mare,
Cand noi, topiti in dulcea-mbratisare,
Jertfim iubirii sufletele noastre,
Tremuratoarea raza calatoare
Alinta somnul trudnicei fecioare
si-i lumineaza fata ostenita,
Cu vraja ei intruchipand un zambet
Fericitor pe buza ofilita.
Viata romaneasca, Iasi,
6 iunie 1906
O raza
Aceasta pagina a fost accesata de 2368 ori.
