De profundis
de Octavian Goga
Din sufletul meu, pestera uitata,
Cu scorburi multe, vaduve de soare,
Tacerile mai striga cateodata,
Ca niste rebeli in inchisoare.
Sunt visuri, patimi, cantece pierdute
Si intrebari nedezlegate inca,
Tot tintirimul vietii mele mute
Ma ceam-atunci cu matca lui adanca.
Dintr-o poveste mandra si pagana
S-abat franturi de straie zdrentuite,
M-ating razlet cu taian lor batrana,
O clipa-abia, si negura le-nghite.
De fiecare plange-o agonie
Si flutura o umbra de mustrare,
Nemilostiva volbura tarzie,
Cu gheara ei ma sapa si ma doare.
Asa, pe rand, salbatice si crude,
Ma urmaresc tacerile desarte.
Dar anii trec si glasul lor s-aude
Tot mai incet si tot mai de departe.
De profundis
Aceasta pagina a fost accesata de 1833 ori.
