Profetul
de Octavian Goga
Am fost proroc, pe drumul din pustie,
Cand zilele mureau, nemangaiete...
Am fost proroc, izvor de apa vie,
Toti m-ati baut, de friguri si de sete.
Un vaier surd din veacuri departate
Venea la mine-n noapte sa ma cheme,
si ma gasea cu buze-nfrigurate
Din plansul vostru impletind blesteme.
Iloti flamanzi de paine si de soare,
in carnea mea eu v-am dospit fiorul,
si despicand a vremilor valtoare,
Prin graiul meu vorbea Mantuitorul.
insangerat v-am rascolit carare
Cu inima, cu pumnul si cu dintii,
M-am imbracat in neguri si pierzare,
Ca sa va dau limanul biruintii...
Cand valul meu s-a revarsat pe uliti
O clip-abia, din larga lui navala,
Din mii de guri, din strigate si suliti,
I-am auzit cantarea triumfala.
O zgura neagra i-a ramas in urma.
Ce mic e azi alaiul tuturora!
Straina mi-e biruitoarea turma
Cu tot noroiul unde-si joaca hora.
Un chiot stramb imi urla la fereastra,
Norocul lui ma mustra si ma doare.
Nu-i visul meu in fericirea voastra,
Eu am vestit o alta sarbatoare.
Ma-ntorc din nou spre culmi de-odinioara,
Ca sa nu-mi sfarm o sfanta profetie,
Cu ce mai am din vechea mea comoara,
Lasati-ma sa plec iar in pustie...
Profetul
Aceasta pagina a fost accesata de 2057 ori.
