Badea Gheorghe
de Octavian Goga
In lumea noastra patriarhala de ieri, cand Ardealul romanesc, ca o numeroasa familie oropsita, isi traia protestarea lui de fiecare zi, un suflu de austeritate biblica inviora viata de aici. Carturari si tarani, izolati de binefacerile statului, stransi in orizonturi mici, dar povatuiti de instincte sigure si adanci, ai nostri erau constituiti intr-o societate luptatoare retransata dupa credintele ei si ferita de orice tranzactii cu imprejurarile.
Ca in catacombele primilor crestini, in Ardealul oprimat nu se urzeau planuri constructive, ci se pastra cu sfintenie pe seama viitorului mai norocos : o idee.
Politica acelor zile resimtea in mod fatal pecetea vremii. Fara a putea fi o actiune, fiindca se izbea la tot pasul de oprelistile statului dusman, politica era un apostolat. Zbuciumul tuturora se desfasura in cadrul valorilor morale, singura noastra tarie de popor sarac si incatusat in vointa lui, creandu-se astfel o atmosfera de viguroasa onestitate rustica, in care un popor de tarani isi afirma cu indarjire o religie nationala, distincta si constienta. Nu era o perioada de puternice daramari sau cladiri, viata publica nu scotea la suprafata diverse probleme, nu cerea avanturi indraznete de gandire sau o speciala intitiativa, cerea ceva mai mult: o abnegatie pana la sacrificiu si-un devotament fanatic care martirizeaza. Ca in epocile de tinerete ale popoarelor, cand dorul de libertate copleseste toate indemnurile, Ardealul de sub regimul unguresc isi acorda energiile pentru a face sa zvacneasca in constiinta tuturora cu cat mai multa tarie suprema abstractiune: idealul national.
In aceasta faza, cand conservarea patrimoniului de rasa era deci tinta de capetenie, fireste, sufletul multimii se zbatea insetat de evaghelisti chemati sa-i modeleze simtirea cu pilda lor. Prin satele noastre, prin orasele de provincie traiau acesti depozitari ai dogmei, care acolo, in umbra, imbarbatau masele si propovaduiau speranta in ziua de maine. Pe la adunari de popor, in incaperile inguste ale scolilor rurale, se risipea cu vasta opera de propaganda anonima, se rascoleau revendicari politice, se injghebau conferinti culturale, se cantau doine si se spuneau versuri de Sion sau Alecsandri, dar mai presus de toate se afisa o particulara mandrie a diferentierii de neam, sentimentul de o maretie elementara in larga lui revarsare primitiva " Roman sunt, roman voi fi" ... Fiecare din aceste manifestari de viata isi avea de obicei un patron al ei, fruntasul consacrat, omul care incarna crezul obstesc si care printr-o linie dreapta a unei vieti isi rascumparase dreptul de indrumator de-odata cu toate persecutiile regimului ostil.
Din aceasta tagma de evanghelisti ai neamului era Nestorul luptelor noastre de aici Gheorghe Pop de Basesti, Badea Gheorghe cum ii ziceam cu totii de vreo treizeci de ani incoace. Marele gospodar din Salaj era patronul miscarii nationale de pe toata intinderea Ardealului. De prin anii optzeci ai veacului si pana la dezrobire, numele seniorului darnic se intalneste pretutindeni unde sub opresiunea maghiara se striga durerea noastra. Decenii de-a randul intre IOn Ratiu si Vasile Lucaci, se iveste la adunarile nationale figura lui venerabila venita sa afirme, cu o linistita mandrie, simtamantul tuturor. Viata lui a avut numai linii mari si simple, o sanatate de suflet robusta nazuind spre o singura tinta. Cine ar apuca s-o reconstruiasca in lumina vremii lui, ar zugravi poate cea mair eprezentativa personalitate a fruntasilor nostri politici si-ar descifra toate tainele rezistentei romanesti din era violentelor maghiare.
Gheorghe Pop de Basesti si-a cheltuit optzeci de ani, cat a trait, pentru toate variantele necesitatii nationale cu care si-a confundat existenta. A fost de la inceput in coltul lui un punct fix al constiintei romanesti, un paznic de granita la nord, in vecinatatea Tisei. Din daniile lui palpita cultura noastra in acee parti si tresarea o indarjita defensiva politica. Fruntasul roman desfasura o lupta programatica, infatisandu-se la toate ocaziile ca un exponent al ideilor de dezrobire. Zeci de ani, pana la adanci batranete, a fost astfel deputat in Camera din Budapesta, iar pe vremea Memorandului si-a avut partea lui de pedeapsa. Dupa moartea presedintelui Ratiu, opinia publica intreaga l-a desemnat de conducator al Partidului National, ceea ce insemna pe atunci un sef al romanismului militant. Seninul patriarh Badea Gheorghe era la locul lui de frunte in toate intrunirile noastre, cumpatta si cuminte de cate ori trebuia sa netezeasca asperitatile din familie, neinduplecat si indraznet cand venea vorba de problemele apararii nationale. Autoritatea lui era necontestata, fiindca o viata indelungata acest om a dat numai si n-a cerut nimanui nimic. Infatisarea lui impunea sfatului nostru un aspect de demnitate si curatenie morala, imprumutand framantarilor dimprejur o haina de vetustate severa, legandu-ne de continuitatea aspiratiilor din vechime si dandu-ne tuturora senzatia binefacatoare ca lupta pe care o ducem e perfect legitima si credintele noastre vin de demult, de foarte departe...
Razboiul mondial l-a gasit pe luminosul mosneag in aceasta atitudine de protestare. In sufletul lui, ca in al tuturor ardelenilor, s-au resuscitat de la inceput intrebar mari, crize zguduitoare, pline de nadejdi. In acest zbucium mosneagul a stat drept, fara nici o concesie de circumstanta in fata dusmanului strabun, ochii lui cutremurati se indreptau spre bucuresti. Batranul presedinte al comitetului national si-a dat totdeauna seama ca salvarea nu poate veni decat de-acolo. De aceea, in ziua mare de la Alba-Iulia, cand catapeteasma monarhiei habsburgice troznea si angrenajul nemtesc era in dislocare, cand armaata Romaniei liberatoare era in mars, mana lui s-a intins frateste fara nici o socoteala spre dezrobitorul care venea. Pe deplin constient ca in acele clipe misiunea lui istorica de pastrator al ideii s-a indeplinit si ca organismul pe care-l reprezenta va trebui sa se schimbe in noua configuratie de stat, Gheorghe Pop de Basesti a crezut terminata opera Partidului National si-a rostit dictonul scripturii : "Acum slobozeste Doamne pe robul tau..."
Moartea lui Badea Gheorghe ca si viata lui si-au avut un rol simbolic. El s-a stins sub suierul gloantelor unguresti, in ceasul cand armata noastra isi incepuse drumul cuceritor. O viata intreaga de suferinte si amaraciuni si-a avut compensatia ei in acele clipe, seful dezrobitilor n-a inchis ochii decat atunci cand libertatea i-a fluturat pe dinainte zambetul fericitor.
Astazi familia raposatului inaugureaza monumentul funerar. E un prilej de sarbatoare a tuturora pioasa aducere-aminte. In valmasagul grabit al prezentului, cand figuranti de a doua mana au umplut arena cu zgomotul lor, profilul presedintelui de ieri primeste un nou relief si o inalta semnificare.
E un capitol de istorie nationala in cripta de la Basesti. Epigoni ai tarii mele, duceti-va la ea sa invatati dragoste de neam...
Badea Gheorghe
Aceasta pagina a fost accesata de 2073 ori.
