O faza noua: ofensiva nationala
de Octavian Goga
S-a implinit al saptelea an de cand tara, in noua ei infatisare, s-a inscris pe harta continentului.
Romania intregita oncepe sa aiba un trecut, care legitimeaza si o privire retrospectiva si un tablou rezumativ. In acest rastimp viata a clocotit la noi intensa si plina de miscare. In cei sapte ani s-a daramat si s-a cladit mult aici in framantarea atator energii descatusate. Pe toate terenele se pot inregistra urmele mai mult sau mai putin spornice ale alergarilor noastre. Obisnuitele bilanturi de anul nou vor fixa desigur situatia, prezentand la cele doua rubrici consacrate, la profit si pierderi, intreaga fluctuatiunea starii materiale din tara. Dincolo insa de examenul realitatilor palpabile, usor de ingradit in cifre, se ridica imponderabilele sufletesti care-si cer lamurirea lor. In definitiv, povestea noastra recenta, cu toate zguduirile ei formidabile, e o problema de ordin moral, de la a carei desfasurare deriva tot jocul fortelor vizibile. A cerceta deci alvia sufleteasca a neamului, a te cobori in adancimea ei si-a scoate de acolo adevarul neted, e o datorie de atelier peste care cronicarul onest al vremii actuale nu va avea niciodaya putinta sa treaca.
Judecand sub acest raport al consolidarii imateirale, inchegarea noului stat, o intrebare capitala se pune, imprejurul careia se grupeaza toate celelalte constatari: ce progres anume a facut de la unire incoace, prin ce evolutie a trecut si ce grad de dezvoltare a atins in constiinta publica la noi ideea nationala, principiul fundamental prin care am cerut implinirea hotarelor? Chestiunea este, in ce masura a crescut si s-a intarit chiagul coeziunii noastre interioare vreme de sapte ani, pana la ce punct s-au nivelat asperitatile fatale ale trecutului si pana la ce inaltime tasneste astazi sentimentul de incredere in sine al unui popor care numai printr-o lupta constienta isi va putea asigura existenta?
O recapitulare succinta e usor de facut, fiind lucrurile inca in amintirea recenta a tuturora.
Prima faza in care s-a gasit sufletul romanesc dupa incetarea varsarii de sange a fost, se stie, bucuria biruintii. Am trait vreme de-un an dupa infrangerea nemtilor vibrand cu totii de emotiile revederii. A venit marsul la Budapesta, s-a jucat hora unirii pe toata intinderea Ardealului, am redobandit Bucovina si Basarabia, intrecand realitatea in maretia ei orice prevedere initiala. Un suflu de epopee adia peste crestetul multimii, dezlegate pentru moment de preocupari pozitive: era perioada sentimentala.
In acest timp dintre adunarea de la Alba-Iulia si deschiderea primului parlament al Romaniei unite, in lunile de miere ale tarii refacute, in manifestarile zgomotoase pe care le trezea un praznic necontenit, s-a pus la o parte toata conceptia de austeritate a razboiului cu rigorile ei. Ideea nationala se transformase intr-un panas, pe care-l plimbam in toate colturile, incetand, in mijlocul cutropitoarei volburi, de a mai fi o forta activa. In aceasta stare de ipnoza, care ne angajase simturile, n-am fost capabili, fireste, sa tragem toate concluziile normale ale biruintii. De o parte, opera de reintegrare si reparatie nationala a fost stanjenita, de alta stanga insasi masina vietii de stat. Contrar altor neamuri mai disciplinate in simtirea lor, care din prima zi a castigarii razboiului au inceput sa-si iventarieze binefacerile pacii, la noi izbandirea visului paraliza parca orice actiune. Nu e nici o mirare ca in astfel de imprejurari o morala clasica incepuse a se salaslui in creierul atator insi dezechilibrati de transee, ca un val de iertare vinovata a prins sa acopere degraba pacatele din trecut si strainii de tot felul, dezmeticiti din buimaceala din care-i bagase zanganitul armelor noastre, au reusit sa-si consolideze situatia mostenita sau sa devie profitorii fericiti ai sarbatorilor pe care le detestau din toata inima lor.
Aceasta prima faza nu e decat prologul vesel al perioadei de molesala ce s-a inaugurat nu peste mult si de ale carei consecinte triste suferim si astazi. Intaiul parlament deschis la Bucuresti dupa unire, e cea mai caracteristica reoglindire a dezorientarii care pusese stapanire pe noi. Cele cateva luni cat a existat nu s-a transformat nici intr-un instrument de legiuire, nici intr-un sprijin de guvernare. In afara de sentimentul general al unitatii de stat, care inspira toate gruparile, nu se gaseau inca notiuni precise menite sa diriguiasca spiritele si sa creeze platforma unei inchegari de forte. Fie ca avem a face cu bolile de copilarie ale votului universal, care au azvarlit la suprafata fructul necopt al demagogiei, fie ca staruiaiu inca prea indaratnic umbrele regimurilor sfaramate, adevarul e ca aceasta prima adunare reprezentativa a integralitatii purta in mod evident pecetea unei invalmaseli haotice. Corpurile legiuitoare nu erau de fapt decat cea mai sincera expresie a spiritului public. In realitate, tot poporul nostru intrase intr-o penibila toropeala. Explicatii se gasesc destule pentru acest fenomen, cu deosebire astazi cand il vedem de la oarecare distanta. Caza de capetenie se poate cauta in acel val al discordarii postbelice care ca pretutindeni s-a revarsat si aici, bolnavind nervii si slabind vointa colectiva. Paralel cu aceasta decompozitie morala, a intervenit convoiul intunecat al mizeriilor materiale. Tara intreaga aparea ca o casa mare pe care o calcasera hotii si furasera mobilele. Adaugati la aceste neajunsuri de ordin diferit si greutatile fatale ale mecanismului administrativ in toate domeniile, intr-un stat care ingloba patru mosteniri disparate, indrumate de patru civilizatii fara punct de inrudire. In afara de milioanele de tarani care erau la baza, infatisand pe langa o plamadire etnica unfiroma si o tonalitate de simtire unitara, clasa conducatoare avea in fiecare provincie un aspect local cu note particulare distincte. A le strange intr-un manunchi, a nivela si a armoniza aceste energii, era inca un program al viitorului. Pentru moment, din incurcisarea atator tendinte contradictorii, intr-o vreme cand nu se putuse fixa cetateanul-tip al Romaniei noi, nu s-a nascut decat o apatie sufleteasca a marelui tot si-o dureroasa lipsa de busola in constiinta obsteasca. Aceasta perioada de molesala a tinut cativa ani, producand cunoscutele slabiciuni pe care le resimtim acum la tot pasul: pulverizarea vietii politice in prea multe partide, compromiterea parlamentarismului, degenerarea presei, inmultirea poftelor de acaparare etc.
Intempestiva epoca de dezagregare in cadrele statului proaspat infaptuit, a fost, pentru ideea nationala, un inceput de declin ingrijitor. Fara un catehism la murit in materie de pedagogie cetateneasca, poporul ni s-a zbatut dibuind de pe o zi pe alta. Nelamurirea noastra a dat prilej tuturor planurilor ostile sa-si puie in practica zvarcolirea subversiva. Calm si metodic, dusmanii tarii din afara si dinauntru au inceput sa lucreze. Nu intra in rolul acestor randuri grabite sa scoata la iveala cu de-a amanuntul toata reteaua de curse ce ni s-a intins in treacat, insa trebuie aratate cateva capitole principale. Primul este desigur cel mai important: otravirea presei. In tabara adversa s-a inteles ca pentru a slabi puterea de vitalitate a tarii, trebuie distrus din psihologia neamului mobilul suprem pentru care facusem razboiul si fara de care nu se poate inchipui consolidarea pacii: principiul national. In starea de obosala cazuta peste noi, s-a inceput deci cu o graba necunoscuta, aproape pe neobservate, destructiunea. Zi cu zi s-a urmarit inainte planul urzit in umbra. Peripetiile se cunosc, cerneala rotativelor din Capitala s-a asternut murdara peste toate splendorile credintelor noastre. Negustorii de opinie publica si-au facut datoria. Ei au inacrit sufletul, au incurajat preselile, au scuzat crimele, retragandu-se dupa paravanul mincinos al umanitarismului, pe care-l ridicau in fata prostilor ca sa nu se vada eticheta de la Moscova. Concomitent cu aceasta tentativa cotidiana de sugrumare a ideii nationale si la adapostul ei, s-a desfasurat atacul material impotriva noastra: acapararea vietii economice din tara de catre aventurieri sau straini si invazia elementelor de peste granita in Canaanul romanesc. Amandoua aceste nenorociri ne-au taiat adanc in carne si au improvizat nenumarate fortarete pe seama unor interese inavuabile in Romania. Acapararea economica ne-a aruncsat, in propria noastra casa, la discretia capitalului dusman exploatator. Multele nationalizari camuflate, mergand mana in mana cu intarirea atator intreprinderi comerciale si industriale, din care fruntasii poporului dominant erau exclusi cu desavarsire sau aveau rolul ridicol de simpli figuranti, toate au contribuit sa dea un aspect straniu de neiobagie materiala romanismului liberat politiceste.
In asemenea conditii, ideea nationala coplesita de somnolenta, in randurile noastre a inceput sa se redestepte pe urma loviturilor primtie din afara. Asaltul strainilor a trezit o reactiune si o perioada noua s-a deschis, a treia in volutia noastra de simtire de la unire incoace: perioada de reculegere nationala.
*
Vor fi avand destule exagerari in conduita lor din anii in urma cei douazeci de mii de studenti universitari, care s-au mobilizat pentur reinvierea unui crez romanesc. Adevarul este ca, lasand la o parte nuantele iperbolice si privind fondul chestiunii, acest tineret cu neastamparul lui a fost seismologul care a inregistrat mai degraba primejdia si a tresarit in postura de aparare ca sa salveze un patrimoniu de gandire pe care, pierzandu-l, ne prabusim in neant.
Studentii, prin impulsurile varstei si prin preocuparile lor intelectuale, reprezentand cea mai delicata coada a sensibilitatii unui popor, in lumea lor de idealuri pura, au reactionat mai intai. Pe ei nu-i antihilau nici greutatile vietii curente, nu-i neutraliza in atitudini perceptele de intelepciune grava ale partidelor, nici nu-i scosesera din luptanervii uzati de transee. Ei erau copiii furtunii, prima generatie venita pe lume ca sa sconteze biruinta. In avantul pe care-l primisera ca zestre din flacara razboiului dezrobitor, ei au fost crud deceptionati cand au luat contactul cu realitatea. Din primele momente au inteles ca ideea nationala, evanghelia lor pazita cu sfintenie, incepe a fi nesocotita si trasa in noroi. Revolta le-a ascutit instinctele si-au sesizat cu intuitia lor adevarurile organice ale existentei noastre. Au cetit gazetele scrise de condeie inchiriate si-au lovit cu pumnul in obrazul proorocilor mincinosi, au deslusit galeria sugace a strainilor oplositi pe spinarea noastra, de la carciumarul ovrei imigrat din Galitia in Maramures, pana la fabricantul rubicond, nationalizat, care cu trei consilii de administratie acordate mandarinilor zilei isi rascumpara si milioanele si impertinenta. Au vazut in dreapta, au simtit in stanga cum se strange latul imprejurul unui inceput de viata noua si, raniti in susceptibilitatea lor, baitandrii au devenit, dupa obiceiul tuturor miscarilor reformatoare, precursorii unei resurectiuni la noi.
Protestarea insa impotriva moliciunii dinauntru si-a navalei din afara n-a ramas izolata la bancile universitare, prilejuind astfel pretextul ca e numai un foc de paie, atatat de nematuritatea unei varste plapande. Nu! Rand pe rand, in masura in care progresa actiunea de invaluire dusmana, patura noastra intelectuala, pe ici pe colo, a pornit sa se miste. Impetuozitatea si nerusinarea cu care eram batjocoriti la tot pasul ne-au zguduit din indiferenta. Cu deosebire presa straina de la Bucuresti, cu Rosethalii si Honigmanii ei, a colaborat din rasputeri la aceasta reactiune. Acesti indivizi ne-au tras din par si ne-au scuipat necontenit. Sub ocrotirea lor, diversi agenti ai Moscovei s-au pripasit la noi. Ne-a insultat proza anarhica a inconstientului Panait Istrati, ne-au scuturat lectiile insolente ale provocatorului Guernut ... A venit in urma incursiunea lui Barbusse, patronata de aceleasi fiinte catilinare din gazetarie. Ei bine, protestarea a crescut ca o avalansa, solidarizand multimea constienta a oamenilor cumsecade. S-a produs gestul d-lui Bacalbasa, schitat de cea mai elementara demnitate de bun roman, s-a ostracizat d. CostaForu din Sindicatul Presei, am avut banchetul la care generali in activitate si-au pus cuvantul lor...
Numai orbii nu vad ca sentimentul national e in plina resuscitare, ca sunt zadarnice barierele mestesugite care vor sa-l stanjeneasca. Ne-am trezit din letargie si ideea galopeaza spre-o culme noua. Dua cele patite si dupa perspectivele de complecta paralizare pe care ne-o pune in vedere viitorul pe urma inactiunii mai departe, lumea s-a frecat la ochi si incepe a vedea limpede. Din toate unghiurile tarii si din toate clasele sociale instinctul de conservare smuls din adormire se ridica febril si se insiruie in linie de bataie. Fara argumentatii speciale, si fata chitibuserii de doctrina, dreapta ca o porunca de dincolo de moarte, si fara apel ca o sentinta de ultima instanta, prinde a striga din rarunchii maselor convingerea:
- Vrem sa stapanim aceasta tara, sa ne valorizam drepturile asupra ei ... ne-am saturat de excrescentele parazitare care ne storc vlaga si ne falsifica rostul ... le vom raspunde de-aici inainte ... ori se pleaca, ori pleaca ...
Iata franturi din cantecul care cucereste azi sufletele. Cu duioasa cucernicie il primim, cei care l-am cantat o viata intreaga. O viziune de stralucire larga desprindem din accentele lui rasunatoare ca un clinchet de otele.
La inceput de Anul Nou, sub zodie noua, porneste la drum sufletul romanesc: e ofensiva nationala.
O faza noua: ofensiva nationala
Aceasta pagina a fost accesata de 1767 ori.
